Silagiu este un vechi sat românesc consemnat pentru prima dată în 1406, într-un document care apare în lucrarea „Geografia medievală a Ungariei de Sud” a lui Millekes Bodog, sub numele de Zyluas. În acest document, se atestă că în anul 1406, Istvan Himfy, proprietar al Bozos-ului (Buziaș) se judecă cu Iacob, cneaz de Zyluas.

Atestat din nou în 1650 cu numele de Zilagy. Inițial au existat mai multe cătune mici, răsfirate datorită frecventelor incursiuni turcești. În tradiția satului s-a păstrat legenda care spune că preotul Zilagi sau Silagi, venit din Ardeal, a întemeiat Silagiul. Altă versiune vorbește despre un haiduc din Sălaj, cu numele de Moise Silăgeanu sau Sălăgeanu, care ar fi unificat cătunele răsfirate într-un singur sat. Helmut Wettel, în lucrarea „Der Buziascher Bezirk” (Plasa Buziaș), presupune că denumirea satului este slavă, derivată fie de la slavul Syla (stâlp, coloană), fie de la Zil (țambal) sau Silva (prună), însă nu prezintă dovezi istorice concludente care să susțină această presupunere. Atestat din nou în 1650 cu numele de Zilagy. Inițial au existat mai multe cătune mici, răsfirate datorită frecventelor incursiuni turcești. În tradiția satului s-a păstrat legenda care spune că preotul Zilagi sau Silagi, venit din Ardeal, a întemeiat Silagiul. Altă versiune vorbește despre un haiduc din Sălaj, cu numele de Moise Silăgeanu sau Sălăgeanu, care ar fi unificat cătunele răsfirate într-un singur sat. Helmut Wettel, în lucrarea „Der Buziascher Bezirk” (Plasa Buziaș), presupune că denumirea satului este slavă, derivată fie de la slavul Syla (stâlp, coloană), fie de la Zil (țambal) sau Silva (prună), însă nu prezintă dovezi istorice concludente care să susțină această presupunere.

În timpul ocupației otomane a Banatului, până la 1659, Ținutul Lugojului, din care făcea parte și Silagiu, a aparținut Principatelor Transilvaniei. Satul apare menționat în documente fiscale transilvănene, însă nu există multe informații detaliate despre soarta satului din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană și cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluției sale.

După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ținut o conscripție de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul Sillage, cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și românitatea satului.

După revoluția de la 1848, Imperiul habsburgic se reorganizează sub guvernarea absolutistă. Banatul devine Voivodina sarbească si Banatul timisan, cu limba oficială germană. În nou organizare administrativă, Silagiu aparținea de circumscripția Buziaș. În 1853 a fost construită biserica nouă, cu hramul „Înălțarea Domnului” iar între 1840-1850, aici s-au așezat coloniști germani și maghiari. În perioada 1863-1864 majoritatea familiilor au trecut de la cultul ortodox, aflat sub jurisdicție sârbească, la Biserica Romana Unita, datorită înființării Episcopiei de Lugoj, cu conducere românească. Puține familii au rămas la cultul greco-oriental. Uniții au preluat școala ortodoxă și proprietățile sale, precum și capacitatea de colectare a simbriei. Între 1872-1873 uniții au construit biserică proprie.

Epidemia de holeră din 1873 a făcut peste 300 de morți. În 1892 devine comună, cu notar propriu; era o așezare mare, cu un grad ridicat de dezvoltare. Avea deja o moară cu aburi, o societate de credit iar populația trecuse de 2.000 de locuitori. Începutul secolului XX a reprezentat perioada de maximă dezvoltare. A urmat Primul razboi mondial în care au murit 72 de silăgeni. La Adunarea din Alba Iulia care a stabilit Unirea cu România, au participat 5 silăgeni.

Conform Legii nr.2/1968 aparține administrativ de orașul Buziaș. În 1988 a avut loc un cutremur cu epicentrul lângă Buziaș, care a afectat mai multe case din zonă, inclusiv din Silagiu.

Regiunea viticola din care face parte, cea din jurul Buziasului, constituie unul din cele 5 centre viticole ale Banatului.

Cele mai cunoscute vinuri din aceasta regiune sunt: Burgund mare, Merlot, Riesling italian.

Dealul Silagiu situat in apropiere de Buzias are o altitudine maxima de 324 m.

Intre 1840 - 1850 s-au stabilit cativa colonisti maghiari si germani, de meserie viticultori.

Traditia viticola este insa mai veche. Sigismund Ormos detinea la 1825, 4 lante de vie si o casa, pe care le-a vandut in 1857. In insemnarile sale, el vorbeste despre perioadele cand mergea impreuna cu localnici la munca viei.

In decursul secolului XIX activitatea viticola s-a intensificat. S-au plantat soiurile Cadarca, Majarca, Rosu batut, Slancamenca, hibridul „Otella”.

In 1888, un atac de filoxera a distrus toata vita de vie. Timp de 7 ani terenurile afectate raman pustii.

In 1895 se reia cultura vitei de vie. De data aceasta se aduc soiuri americane, mai productive, mai rezistente la boli si imune la filoxera. Se plantează soiuri nobile: Riesling italian, Creata, Muscat Ottonel, Muscat Hamburg, Schiller alb si rosu, Razachel, Silvaner. Viile sunt cumparate de proprietari din Timisoara, Lugoj, Buzias, Varset si chiar Budapesta. Productivitatea creste iar vinul de Silagiu incepe sa devina apreciat si cautat.

In consecinta, suprafata cultivata cu vita de vie a crescut, localnicii au inceput sa se specializez in domeniu, astfel incat fiecare familie avea cel putin o vie proprie. In 1919 Silagiu avea circa 579 ha de vie.

Vinurile de Silagiu au fost pentru mult timp cele mai apreciate din regiune.

In perioada comunista viile au fost preluate de stat, productia a fost industrializata, s-a infiintat un mic combinat. Acesta nu a supravietuit perioadei de tranzitie.

Traditia viticola s-a pastrat si azi, insa la o scara mult redusa.